De fiecare data cand ma duc la biblioteca ma intorc dezamagita. In vara asta nu am fost decat de doua ori la biblioteca pentru copii (pentru ca este mai aproape de mine si pentru ca nu ma pot lauda INCA cu toate operele de acolo citite).
Prima vizita: Iulie. Caldura. Intru in incaperea cu literatura romana si zaresc masa unde bibliotecarele lasa cartile recent returnate. Curioasa, ma duc repejor spre masa, crezand ca o sa pot primi recomandari de la niste tineri care tocmai au terminat de citit niste carti mega interesante.
Prima carte: Moara cu noroc. Imi zic plictisita in gand: bifaaat!
O ridic sa ma uit la urmatoarea: "Eminescu - Poesii". Imi zic: Atat de clasic!
A treia carte: Moara cu noroc. Deja ma enerva situatia.
Si-am tot rascolit. Numai carti elementare, numai carti recomandate de "doamna".
Ce se intampla? Chiar atat de plictisiti suntem de literatura? Pentru ca refuz sa cred ca ne procuram cartile doar din magazine si librarii. Situatia vanzarii cartilor nu e deloc una prea buna. Deci,[again] ce se intampla? Chiar am ajuns sa ne rezumam la strictul necesar? La ..."Asta imi trebuie pentru Bac?".
De ce nu putem sa luam cartile in corelatie cu hainele? In cazul hainelor, avem mandria sa fim oarecum unici. Nu neaparat printr-un item anume, ci printr-un stil propriu. Va rog sa observati ca am zis "mandrie" - deci o calitate-, nu orgoliu, desi, in cazul cartilor, nici ala n-ar strica. De ce nu putem fi mandri si in ceea ce citim? De ce sa nu ajungem sa stim cate ceva si despre operele contemporane pe care oricum nu avem cum sa le studiem la scoala. Cum iti explici sa treci peste Cioran [care lipseste, cu desavarsire, din manualul de limba romana], dar pe care toata Franta il lauda si-l citeaza?
Chiar o sa ajungem ca taranoiul ala care a citit atat de multe carti incat nu-si mai aminteste niciuna? Radem si ne amuzam tare de el, dar oare suntem departe? Daca am face un exercitiu sa lasam la o parte cartile citite pentru scoala, am avea cu ce ramane? ...
A doua vizita: August. Canicula. Cu gandul la aceeasi masa. Era de data asta goala. Sper doar ca bibliotecarele sa fi fost mai harnice si sa fi pus cartile deja pe raft... pentru ca nu pot trai cu gandul ca deja bate vantul prin biblioteca aia. A, ba nu! Nu bate vantul pentru ca sunt copiii la internet.
Patru scaune toate ocupate cu baietei care se joaca. Dar iata o anomalie: trei dintre ei se bat, se impusca si conduc masini de curse. Celalalt, in schimb, imbraca si accesorizeaza o papusa. [Eu in timpul asta asteptam sa vina bibliotecara sa imi inregistreze cartile.] Deja vedeam in el cocalarul din viitor. Ii alesese papusii o rochie neagra scurta si mulata, cercei si lant de aur si tocurile cele mai inalte. In ton cu accesoriile o geanta aurie. Iat-o pe Barbie a noii Romanii: o piranda care se pregateste sa iasa la o samanta. Scotoceste putin prin browser pentru ca se terminase melodia Antoniei; acum isi baga un CRBL si se intoarce la jocuri. Face manichiura unei domnisoare.
Intre timp m-a vazut bibliotecara asteptand si s-a indreptat spre mine, lasand si eu, cu ocazia asta, saracul [cu duhu?] baiat sa se joace in pace cu fetitele lui.
Cand merg singura pe jos e momentul meu cel mai prielnic pentru analiza. Asa ca am pornit spre casa pe jos. Acum nu ma mai gandeam la baiatul acela - sigur e victima unei educatii ce lasa de dorit - ci la ideea in sine. Sa stai intr-o insitutie cu munti de cultura [ca daca ai pune la un loc toate cartile asta ar iesi: un munte] si tu sa alegi sa faci unghii cu oja, mi se pare strigatoare la cer. Cred ca pana si poza lui Blaga, afisata pe lucrarile lui de filozofie, lacrimeaza in timpul jocului. Poate mai rau decat icoana Maicii Domnului din biserica aceea din Harghita.
E cumplit oameni buni. Asta mi-a adus [din nou!] aminte de reclama cu Samsung de pe Biblioteca Nationala, de zici ca e sediul firmei, nu altceva...
