Rebotezare in tupeu

    Astă seară mi-am permis o aroganță, și anume să-mi amintesc de liceu. Sentimentul nostalgic e atât de mare încât am să ignor băieții și-am să mă refer aici doar la fete. E normal ca într-o clasă de fete să izbucnească mai mereu conflicte, însă noi suntem un exemplu atipic; dacă unele au fost mai curajoase încă de atunci, cand puteam despica firul in patru face-to-face, altele au ales să-și dea arama pe față abia acum, când singurele noutăți le aflăm pe facebook. 
    Mai nou nici nu poți folosi facebook-ul să-ți dai o părere pentru că imediat cineva din umbră (probabil cineva care nu are viață socială și singura lui placere, desfătare, e să urmarească viețile altora) te atacă și, ca si cum nu ar fi de ajuns, urmează un val de like-uri al suporterilor. Și când zic părere, nu mă refer neapărat la o remarcă răutăcioasă.
    Ceea ce e frapant la acest fenomen (pentru că trebuie să recunoastem că ia proporții) este că oamenii nu au avut decența să-și exprime nemulțumirile la timp. În schimb, au ales să facă pe colegele imparțiale sau putem spune chiar draguțe, iar acum se folosesc de facebook să-și etaleze personalitatea prea slabă. Deja mă gândesc la personaje care vor imprumuta termeni din acest articol, doar ca să mă comenteze mai bine, însă n-o să mă mai deranjeze: deja gradul de prefăcătorie a atins apogeul. 
    Lașii sunt, mai nou, și mari experți în ale gramaticii limbii române (au uitat că am fost pregătite la același nivel) și fac confuzie între exprimarea pe site-urile de socializare și limba română literară. În curând o să fiu obligată să mă adresez cu dumneavoastră pe facebook, asta în eventualitatea în care o să le mai adresez vreodată măcar un cuvânt.
    Cam asta e ce am avut de zis și trebuia s-o zic pentru că eu, în comparație cu persoanele vizate, am curajul să spun ceea ce mă deranjează. Dacă va exista feedback, prefer să nu fie unul codat... măcar o dată în viață!

Vechituri

[...] Cand iubesti ai vrea ca el/ea sa fi fost al tau/ta de dinainte de a exista, de dinainte de a fi atins si modelat de cineva sau ceva. Si-ti tot expui modele de "fost el/ea" pe care nu le-ai gustat, de care nu te-ai putut bucura din cauza ignorantei destinului. Ignorantei oare?... sau poate numim asa dreptatea destinului... poate ca suntem mult prea orbi de o furie sentimentala ca sa mai vedem ce anume mai meritam. Uitam ca poate si inima noastra este o epava ce poarta amprenta altor suflete. Dar in febra iubirii nimic nu mai exista, decat daca acel ceva ne loveste brusc. Asa ca, uitam. Uitam si pretindem ca suntem curati, ca noua ni se cuvine tot ce e mai neintinat...


[...] Si stii ca nu e bine sa cazi inspitei, da...stii asta atat de bine, te-au invatat toate lacrimile infiltrate in perna, toate imaginile fetei tale pe care ti le dadea oglinda dimineata urmatoare, si sigur nu le-ai uitat. Cum poate fi o inima atat de slaba si in acelasi timp atat de puternica? Slaba pentru ca e la fel de naiva ca intotdeauna si cedeaza din nou , iar puternica pentru ca e ca un om negru al copilariei noastre: se indreapta spre ratiune incet, tinandu-si desfacuta pelerina si intr-un final o imbrobodeste ascunzand si ultima raza de realitate.