[...] Cand iubesti ai vrea ca el/ea sa fi fost al tau/ta de dinainte de a exista, de dinainte de a fi atins si modelat de cineva sau ceva. Si-ti tot expui modele de "fost el/ea" pe care nu le-ai gustat, de care nu te-ai putut bucura din cauza ignorantei destinului. Ignorantei oare?... sau poate numim asa dreptatea destinului... poate ca suntem mult prea orbi de o furie sentimentala ca sa mai vedem ce anume mai meritam. Uitam ca poate si inima noastra este o epava ce poarta amprenta altor suflete. Dar in febra iubirii nimic nu mai exista, decat daca acel ceva ne loveste brusc. Asa ca, uitam. Uitam si pretindem ca suntem curati, ca noua ni se cuvine tot ce e mai neintinat...
[...] Si stii ca nu e bine sa cazi inspitei, da...stii asta atat de bine, te-au invatat toate lacrimile infiltrate in perna, toate imaginile fetei tale pe care ti le dadea oglinda dimineata urmatoare, si sigur nu le-ai uitat. Cum poate fi o inima atat de slaba si in acelasi timp atat de puternica? Slaba pentru ca e la fel de naiva ca intotdeauna si cedeaza din nou , iar puternica pentru ca e ca un om negru al copilariei noastre: se indreapta spre ratiune incet, tinandu-si desfacuta pelerina si intr-un final o imbrobodeste ascunzand si ultima raza de realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu