Astă seară mi-am permis o aroganță, și anume să-mi amintesc de liceu. Sentimentul nostalgic e atât de mare încât am să ignor băieții și-am să mă refer aici doar la fete. E normal ca într-o clasă de fete să izbucnească mai mereu conflicte, însă noi suntem un exemplu atipic; dacă unele au fost mai curajoase încă de atunci, cand puteam despica firul in patru face-to-face, altele au ales să-și dea arama pe față abia acum, când singurele noutăți le aflăm pe facebook.
Mai nou nici nu poți folosi facebook-ul să-ți dai o părere pentru că imediat cineva din umbră (probabil cineva care nu are viață socială și singura lui placere, desfătare, e să urmarească viețile altora) te atacă și, ca si cum nu ar fi de ajuns, urmează un val de like-uri al suporterilor. Și când zic părere, nu mă refer neapărat la o remarcă răutăcioasă.
Ceea ce e frapant la acest fenomen (pentru că trebuie să recunoastem că ia proporții) este că oamenii nu au avut decența să-și exprime nemulțumirile la timp. În schimb, au ales să facă pe colegele imparțiale sau putem spune chiar draguțe, iar acum se folosesc de facebook să-și etaleze personalitatea prea slabă. Deja mă gândesc la personaje care vor imprumuta termeni din acest articol, doar ca să mă comenteze mai bine, însă n-o să mă mai deranjeze: deja gradul de prefăcătorie a atins apogeul.
Lașii sunt, mai nou, și mari experți în ale gramaticii limbii române (au uitat că am fost pregătite la același nivel) și fac confuzie între exprimarea pe site-urile de socializare și limba română literară. În curând o să fiu obligată să mă adresez cu dumneavoastră pe facebook, asta în eventualitatea în care o să le mai adresez vreodată măcar un cuvânt.
Cam asta e ce am avut de zis și trebuia s-o zic pentru că eu, în comparație cu persoanele vizate, am curajul să spun ceea ce mă deranjează. Dacă va exista feedback, prefer să nu fie unul codat... măcar o dată în viață!
FTW!
RăspundețiȘtergere