Despre scrisori si expeditori

Mare scrisoare, mare ce a mai scris un tanar! Share-uri peste share-uri, nebunii. In fiecare an se trezesc revoltati in jurul Bacalaureatului care se iau de fel si fel de probleme. De parca pana atunci problemele nu exista si deodata vin niste cifre care sa ne lumineze!

In fine, nu asta ma enerveaza pe mine ci faptul ca se ia de televizor sau, mai bine zis, de modelele oferite de televizor. De parca avem doar Kanal D, Antena 2 si OTV!  Nu i-a oprit nimeni pe acesti tineri sa deschida televizorul pe TVR Cultural, pe Mezzo si pe Discovery. Au avut la fel de bine de ales si aceste optiuni! Ideea e ca da, ne formam din ceea ce primim de la ceilalti, dar trebuie sa invatam sa stim ce sa primim iar la 19 ani cand dai Bacul nu mai esti copil. Pana atunci ar fi trebuit sa iti fi format taria intelectuala necesara de a discerne ce e bine si ce e rau. Si nu e neaparata nevoie ca altcineva sa te fi condus pe drumul asta. Pentru asta exista filme, carti de calitate de care te poti lipi singur. Cei mai destepti oameni sunt autodidactii fiindca ei simt ce e, cu adevarat, mai bine pentru ei. De altfel, mai toti tinerii au pretentia ca adultii sa-i trateze cu maturitate, dar cand vine vorba de educatie sunt cele mai mari victime! Si nu ca n-am sti cum sa ne autoeducam dar trebuie sa ne scuzam lenea de evolutie cumva!

Se mai si contrazice: critica modelele negative care ne influenteaza iar in final afirma ca noi nu mai suntem generatia care sa puna botu' la asa ceva. Pai sa se hotarasca: 

Ori suntem toti niste prosti indoctrinati

Ori suntem niste razvratiti iluminati!

[Sau chiar daca suntem amandoua, care procentaj e mai mare?]

Si apropo de share-uri... suntem de acord cu scrisoarea, empatizam dar degeba le dam; tot in interiorul unui cerc de oameni asemeni expeditorului circula. Si chiar daca iese din el, nu va inlocui, in mod cert, de pe micile ecrane, fata presedintelui demis sau a inlocuitorului sau.

Despre maturizare si obedienta

Mai demult, citeam asta pentru un seminar :

"Marxistii cei mai inovatori au explorat domenii in care Marx n-a cercetat niciodata, ceea ce a constituit forta directoare subadiacenta a avansului marxismului pe care il putem considera ca o subdisciplina in sine. Austromarxistii au fecundat marxismul gratie aportului filozofiei neokantiene, lucrarile lui Ernst Mach si ale scolii marginaliste austriece de economie."

La a treia incercare am inteles ideea, dar s-a reactivat acel sentiment al disperarii pe care il simteam la unele cursuri in care nu intelegeam cum e cu "proto-istoria" si cu "epistemologia" aia. La inceput credeam ca sunt eu depasita intelectual, dar analizand situatia din jurul meu cred ca stateam destul de bine.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, iubesc cultura! iar apropiatii pot confirma asta fara sa stea pe ganduri.

Ideea e ca atunci cand incepi o facultate trebuie sa experimentezi o criza de libertate. Vrei nu vrei, esti pus sa te limitezi, sa adopti terminologii si un stil de viata in concordanta cu viitoarea meserie. Eu, una, am trecut printr-o asemenea criza si, din discutii, am remarcat ca nu sunt singura. In unele momente imi venea sa-mi retrag diploma de Bac si s-o fac bucati. Sa imi iau un ghizdan in spate si sa fug in munti. Sau in Africa! Sa ma hranesc ce ce gasesc, sa fiu la mila oamenilor, dar sa am ceva mai multe libertate. [ca de libertate absoluta nu e cazul sa vorbim]."Cu siguranta cei din Africa sunt mai liberi decat mine si-i invidiez", gandeam atunci. 

Dar nu poti sa te retragi din sistem; trebuie sa fii un geniu ca sa ai taria s-o faci. Asa ca te obisnuiesti cu timpul, devii "unul de-al lor". Intri intr-o secta de oameni obedienti printr-un proces numit maturizare care nu e, de fapt, decat moartea spiritului.


Mereu aud in jurul meu replica: "O sa se maturizeze si...". Ce vor ei, de fapt? Ce asteapta? Sa renunti la originalitate, sa-ti slefuiesti damburile personalitatii si sa iti primesti cu resemnare rolul de clona. Majoritatea oamenilor accepta deal-ul pentru ca nu suporta sa fie judecati sau aratati cu degetul.

Asadar, inveti sa te supui normelor societatii visand, zi de zi, la momentul cand, prin intermediul salariului, o sa ai ocazia sa calatoresti doua saptamani pe an (adica in concediu), poate un pic mai multe daca esti norocos. In fine, sacrificiul e imens, dar cu totii acceptam sa fim inlantuiti pentru niste momente de "destrabalare a spiritului".
Chiar suntem niste martiri!