Despre maturizare si obedienta

Mai demult, citeam asta pentru un seminar :

"Marxistii cei mai inovatori au explorat domenii in care Marx n-a cercetat niciodata, ceea ce a constituit forta directoare subadiacenta a avansului marxismului pe care il putem considera ca o subdisciplina in sine. Austromarxistii au fecundat marxismul gratie aportului filozofiei neokantiene, lucrarile lui Ernst Mach si ale scolii marginaliste austriece de economie."

La a treia incercare am inteles ideea, dar s-a reactivat acel sentiment al disperarii pe care il simteam la unele cursuri in care nu intelegeam cum e cu "proto-istoria" si cu "epistemologia" aia. La inceput credeam ca sunt eu depasita intelectual, dar analizand situatia din jurul meu cred ca stateam destul de bine.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, iubesc cultura! iar apropiatii pot confirma asta fara sa stea pe ganduri.

Ideea e ca atunci cand incepi o facultate trebuie sa experimentezi o criza de libertate. Vrei nu vrei, esti pus sa te limitezi, sa adopti terminologii si un stil de viata in concordanta cu viitoarea meserie. Eu, una, am trecut printr-o asemenea criza si, din discutii, am remarcat ca nu sunt singura. In unele momente imi venea sa-mi retrag diploma de Bac si s-o fac bucati. Sa imi iau un ghizdan in spate si sa fug in munti. Sau in Africa! Sa ma hranesc ce ce gasesc, sa fiu la mila oamenilor, dar sa am ceva mai multe libertate. [ca de libertate absoluta nu e cazul sa vorbim]."Cu siguranta cei din Africa sunt mai liberi decat mine si-i invidiez", gandeam atunci. 

Dar nu poti sa te retragi din sistem; trebuie sa fii un geniu ca sa ai taria s-o faci. Asa ca te obisnuiesti cu timpul, devii "unul de-al lor". Intri intr-o secta de oameni obedienti printr-un proces numit maturizare care nu e, de fapt, decat moartea spiritului.


Mereu aud in jurul meu replica: "O sa se maturizeze si...". Ce vor ei, de fapt? Ce asteapta? Sa renunti la originalitate, sa-ti slefuiesti damburile personalitatii si sa iti primesti cu resemnare rolul de clona. Majoritatea oamenilor accepta deal-ul pentru ca nu suporta sa fie judecati sau aratati cu degetul.

Asadar, inveti sa te supui normelor societatii visand, zi de zi, la momentul cand, prin intermediul salariului, o sa ai ocazia sa calatoresti doua saptamani pe an (adica in concediu), poate un pic mai multe daca esti norocos. In fine, sacrificiul e imens, dar cu totii acceptam sa fim inlantuiti pentru niste momente de "destrabalare a spiritului".
Chiar suntem niste martiri!