De ce renuțăm la politețe?

Voiam sa pun titlul acestei postari "De ce renuntam la respect?", dar as fi facut o mare confuzie. Dupa cum vad eu lucrurile, si sper sa nu gresesc, politetea e o forma de respect, o subcategorie a respectului...

Ce vreau sa spun prin renuntarea la politete? Vreau sa spun ca e o caracteristica a omului contemporan. Mi se pare ca azi oamenii tin mai mult la real decat in trecut, nu se mai cantoneaza de formule standard sau de gesturi fara rost pentru a duce o legatura mai departe. Azi indivizii sunt mai mult decat constienti de intentiile celuilalt (nu ca in trecut n-ar fi fost, dar se complaceau in minciuna) si  de faptul ca altruismul pur e o utopie. Spre exemplu prieteniile: majoritatea se formeaza prin proximitate, mutualitate. Nu ne facem prieteni fara a avea un interes anume, fie chiar si distractia in comun. Ma intreb cum ar fi sa iti faci un prieten exclusiv pentru a-l ajuta pe el sa se dezvolte... ce mari am fi atunci...

In fine, sa revenim la lenea indivizilor de a-si "imbraca" intentiile in forme de respect, care este oarecum o manifestare a sinceritatii. Cupa cum stim, o lume fara minciuni, fie ele cat de mici, ar fi una a dezbinarilor, a haosului. A spune verde in fata ce gandesti poate avea uneori urmari atat de grave incat ai risca sa ramai izolat pe vecie(eventual si pe lumea cealalta!). Totusi, eu cred ca, incet-incet, devenim imuni la adevar, adica destul de puternici pentru a infrunta cu bine orice idee contradictorie asteptarilor noastre ireale. De ce cred asta? Doar ganditi-va la cea mai respectuoasa persoana pe care ati intalnit-o vreodata. V-a creat un sentiment placut 100% sau ati avut impresia uneori ca e destul de demodata, dezaxata de pe itinerariu unui indivit comun, aproape tinzand spre antisocial. Eu, personal, am simtit-o pe a doua. Marile personalitati, oamenii carismatici pe care i-ati intalnit, au fost de o politete dusa la extrem? Eu cred ca au fost un pic mai transparente si mai naturale decat ceilalti iar lucrul asta le-a crescut vizibilitatea si simpatia din partea celorlalti.

Concluzionez prin a spune ca, fara sa vrem, noi incurajam lipsa de politete. O privim ca pe o masca inutila, ca pe un efort auxiliar fara de care societatea ar putea sa supravietuiasca fiindca acum indivizii sunt din ce in ce mai mult "tociti" de adevar.

The 'I don't give a fuck' problem.

Ciudat... dimineata pot invata cel mai bine, dar noaptea am cele mai critice idei. E ca si cum dimineata gandesc pentru altii, noaptea pentru mine. Din ce in ce mai des vad oameni postand lucruri pornind de la "I don't give a fuck" si ma intreb pe cine vor sa pacaleasca. Pentru prima data am realizat ca ce invat la scoala e util; E vorba de fenomenul initiat de Tommaso Campanella prin care noi ne impunem o anumita stare, chiar daca n-o simtim, doar pentru a avea speranta ca vom deveni ce am pretins. Asadar, do you really don't give a fuck? Sau e prea greu sa fii sincer cu tine si cu ceilalti? Si daca ceva iti e cu adevarat indiferent, in mod normal NU realizezi asta. Nu te lauzi ca iti sunt indiferente anumite aspecte/oameni. It's a fact. Se intampla si atat. Prin simplul fapt ca acorzi un timp sa "don't givuiesti a fuck" tu chiar asta faci! Si ce e mai rau e ca majoritatea pretind asta pe facebook, mijloc de socializare. Ai facebook pentru ca vrei sa imparti, pentru ca vrei sa fii la curent cu ceilalti intr-o oarecare (mica sau mare) masura. Nu te obliga nimeni sa tii ca prieteni virtuali oameni care nu te intereseaza, iar a te lauda ca nu-ti pasa, e oarecum si-o lipsa de respect pentru prietenii care vad asta. Asa ca...maybe it's high time you reconsidered your i-don't-give-a-fuck-ish attitude!